Un muncitor care lucra la construirea unui hangar în Iași a murit după ce a căzut o grindă peste el

Un muncitor care lucra la construirea unui hangar în Iași a murit după ce a căzut o grindă peste el
Publicat: 15/08/2019, 16:50

Accidentul a avut loc joi pe un șantier unde se construiește un hangar.

„Astăzi în jurul orei 10.45 am fost sesizați prin 112 despre un accident de muncă. Din primele cercetări s-a constatat faptul că un bărbat de 38 de ani din județul Bacău, în timp ce ar fi desfășurat activități în cadrul societății, ar fi fost suprins de o schelă metalică, ce ar fi căzut peste el”, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Potrivit medicului șef al UPU SMURD Iași, un echipaj de Terapie intensivă mobilă s-a deplasat la locul accidentului, însă nu a mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă în acest caz. Cei care i-au anunțat au fost chiar reprezentanții firmei, care au sunat atât la ITM Bacău, cât și la ITM Iași. Bărbatul era angajatul firmei din Bacău din 2017. Potrivit procedurii, cei care fac ancheta sunt inspectorii de muncă din Iași.

„Este vorba despre un domn în vărstă de 38 de ani, era angajat sudor, era și șef de echipă și monta o grindă, moment în care s-a rupt șufa care ținea grinda și a căzut grinda peste el. Noi am început deja cercetările”, a declarat George Tanasievici, directorul ITM Iași.

Polițiștii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×